„Gangul meu preferat este pizda ta” – George Gadei

Toate femeile din viaţa mea sunt grase. Nu-mi pot explica treaba asta. Mamă, soră, soacră, prietenă, vară, colege, cunoştiinţe, străini. Toate grase. În cadrul fanteziilor mele, trei sferturi din raza vizulă îmi e ocupată de masa subiectelor în caz. Evident, participantele nu includ primele două exemple. Dereglările mele sexuale nu cuprind incestul. Încă. În aceste fantezii, ba chiar şi în expunerea lor prin partea palpabilă a vieţii mele, grăsimea nu ar fi deosebit de iritantă dacă sexul penetrabil nu s-ar plictisi de „situaţia” misionarului. Vacile mă forţează să fiu un cinic castrabil prin liber arbitru. Efortul meu contribuit unei situaţi erotice poposeşte din frică. Doar din frică. O coastă ruptă, un umăr dislocat, o falangă dublă. Sacrificii drăguţe, poate puţin romantice, dar nu şi pentru mine. Nu se urcă nici o bovină pe mine. Ca să ce? Să-mi arate lăptăriile în salt? Să fie clar: eu nu întâlnesc privirea, nu gem, nu transpir şi mă grăbesc. Îmi place să stau acolo sus cu ochii închişi. Vizualizez modele din catalogul pornografic adunat de-acursul pubertăţii. Nu că ar fi partenera urâtă, deloc. O fi grasă, dar nu e urâtă. Gândesc aşa pentru a termina repejor. N-am răbdarea plăcerilor carnale, sau cel puţin nu atâta. Veni, Vidi, Vici. Cât durează să spui fraza asta, atât să dureze aventura. Pac-pac. Totuşi, gura unei femei e mare. Ai vizualizat sex oral. Bravo, perversule. Va vorbi. N-o fac cum îi place, se cară şi povesteşte. Aş fi privat de accesul spre orificiile magice. Pierdere infimă, în căutările mele deochiate prin plaiurile internetului am descoperit o lanternă cu vagin în loc de bec şi un magazin care le vindea. Feedback pozitiv, preţ avantajos ştiind că aveam să-l folosesc în fiecare zi. Iacă un gând straniu: femeia are mii de sortimente la dispoziţia ei, vibratoare în toate formele pentru toate locurile şi ocaziile. Iar noi, bărbaţii, ne-avem mâinile şi lanterne cu vagin în loc de bec.
Femei. Cu cât mai multe văd, cu atât mai grase sunt. Abia păşesc, aproape explodează. Le văd pe stradă oriunde merg, în parcurile unde citesc şi în barurile din care le culeg. De-acolo e simplu. O introducere, două poveşti şi trei păhărele. Într-un sfârşit acţiunea ajunge în patul meu. După toi, mă ridic şi îmi mă îmbrac. De ce. Porcinele îmi decorează patul cu sudoarea, părul şi nudurie lor slinoase. Situaţia nu cere pretenţii. Penisul nu face paradă nimănui. Le spun că fac un duş, apoi le refuz oferta asistenţei. Mirosul lor nu are ce căuta pe corpul meu. Le invit să-mi elibereze patul, apartamentul, apoi traiul. A-mi introduce penisul în cel mai umed, comod şi călduros loc din lume este un viciu simpatic, ce-i drept. Regretabil fapt. Poate bărbaţii ar fi mai potriviţi. Pe de altă parte, poate a-mi aşeza penisul între picioare şi a mă aşeza pe el ar fi plăcut. De fapt ultimele două propoziţii le spun cu acelaşi ton. Penisul meu nu cred că ar ajunge până la poarta spre inima mea. Glume tembele. Da, amărăciunea m-a lăsat acru.